Efectul LED: utilizarea luminii pentru stimularea oamenilor și a productivității


Cedric Collard - Schréder Sports Segment Manager
Cédric Collard
Business Segment Manager - Industry & large area

Stimulează creierul, îmbunătățește acuratețea și poate chiar accelera recuperarea după o boală, dar adesea subestimăm puterea remarcabilă a luminii.

Nu ne gândim la faptul că ne petrecem zilele într-un spațiu de lucru sumbru, după care ne întoarcem în casele noastre puternic luminate, unde ne expunem ecranelor care emit lumină albastră energizantă. Înainte să ne dăm seama, ne-am forțat corpurile să se trezească, chiar atunci când ar trebui să ne pregătim pentru somn.

 

De ce contează asta?

Spus simplu, dacă suntem expuși la lumină slabă pe timpul zilei și lumină puternică pe timpul nopții, ceasul intern este dat peste cap. Cercetările au demonstrat că acest fapt ne deteriorează calitatea și cantitatea somnului, ceea ce are apoi un impact asupra dispoziției noastre și a nivelului nostru de stres, iar, în cele din urmă, chiar și asupra sănătății noastre fizice.

Pe de altă parte, petrecându-ne zilele într-un mediu bine iluminat, în special într-un mediu industrial, poate stimula performanța, iar apoi ne poate ajuta să avem parte de un somn mai adânc, mai satisfăcător. Rezultatul? Un cerc fericit de productivitate, energie și stare de bine optimă.

Soluțiile de iluminat industrial Schréder ajută companiile să stimuleze oamenii și productivitatea

Luați în considerare dovezile…

Dacă aveți îndoieli, gândiți-vă la un studiu seminal demarat de Lighting Research Centre (Centrul de Cercetare a Luminii). Participanții din cinci clădiri de birouri din Statele Unite ale Americii au purtat dispozitive de măsurare a luminii atât pe timpul verii cât și al iernii pentru a măsura expunerea lor la lumină, apoi au înregistrat orele de somn, de trezire și dispoziția. În mod convingător, cei care au fost expuși la lumină puternică între orele 8 și 17 au declarat mai puține probleme de somn și niveluri mai scăzute de depresie. 

Desigur, iluminatul foarte bun ajută sănătatea și performanța și la un nivel mai direct.

Nu doar că reduce oboseala ochilor și durerile de cap asociate, dar poate îmbunătăți acuratețea.

Elimină în același timp lumina orbitoare și umbra, reducând riscul de cădere.
Acest fapt este deosebit de valoros în locurile de muncă extrem de periculoase, unde sănătatea și siguranța sunt esențiale, precum depozitele, acolo unde alunecările și împiedecările reprezintă aproximativ un sfert din accidentările grave.
 

De ce este iluminatul cu LED ideal?

Într-o lume ideală am fi cu toții expuși unei abundențe de lumină naturală, dar, desigur, majoritatea dintre noi își petrec ziua de lucru înăuntru. Și aici intervin sistemele de iluminat LED.

Pe scurt, sistemele LED bine concepute au potențialul de a reproduce lumina soarelui mult mai bine decât becurile fluorescente.

Tehnologiile inteligente care se dezvoltă cu rapiditate înseamnă totodată că toate corpurile de iluminat cu LED pot fi ajustate atât în intensitate, cât și în culoare pe parcursul zilei, întcmai ca soarele.
Ceea ce înseamnă că suntem scăldați în lumina care se potrivește ceasurilor noastre biologice, stimulându-ne energia și performanța în același timp.

Acestea pot fi deosebit de utile pentru mulțimea de muncitori care lucrează în schimburi și care ne alimentează economia în timpul nopții. Doza corectă de lumină poate avea un impact similar unei cafele, reducând oboseala și crescând concentrarea
 

Care sunt celelalte avantaje?

LED-urile nu fac clădirea mai prietenoasă doar pentru oameni, ci o fac și semnificativ mai prietenoasă cu mediul.

În afara faptului că au consum cu aproape 80% mai puțină energie decât becurile incandescente tradiționale, tehnologia modernă oferă și posibilitatea de a controla îndeaproape utilizarea. Corpurile de iluminat pot fi programate, iar senzorii de mișcare garantează că becurile nu ard în camere goale.   
Combinate cu sistemul de control Schréder, LED-urile oferă și raportare personalizată, oferind posibilitatea de a urmări și monitoriza consumul de energie din întreaga unitate. În plină mișcare globală de sustenabilitate, aceasta este o metodă foarte bună de a demonstra conștiință socială și de crește reputația.

În definitiv, nu există dubiu că investiția într-un sistem LED va conduce la creșterea profitului. Tehnologia cu consum redus de energie înseamnă facturi de combustibil mai mici și mai puțin timp și bani pentru înlocuirea becurilor din locuri problematice.

Dar, cel mai important, un mediu bine iluminat contribuie la crearea unei forțe de lucru mai fericită, mai sănătoasă, personalul fiind astfel mai productiv și mai probabil să rămână angajat în societatea dumneavoastră.

Despre autor

Cédric s-a alăturat Companiei Schréder în 2013 cu o experiență solidă în marketing. Cu expertiza și cunoștințele sale, Cédric conduce segmentele Industrie și Afaceri Mari, inclusiv Iluminat sportiv și Certificare Breeam. El colaborează cu echipa noastră de cercetare și dezvoltare a produselor, cu echipele de vânzări  și cu asociațiile sportive din întreaga lume pentru a oferi soluții de iluminat durabile și eficiente din punct de vedere energetic, adaptate fiecărui proiect individual folosind cele mai noi softwere-uri de calcul al iluminatului, sisteme de management al iluminatului și tehnici BIM.

Conectează-te cu Cédric pe LinkedIn